The English translation is available below
Vreau să povestesc aici istoria unuia dintre cele mai fericite momente din copilăria mea.
De ce anume această istorie?
Săptămâna aceasta am avut eu norocul să dau peste un film bun – Hector în căutarea fericirii (Hector and the search for happiness, 2014 ). E un film interesant. Dar și mai interesant e faptul că, privindu-l, am rămas cu o realizare cam dureroasă că unele din postările mele anterioare, deși evocă în poze și în textele scrise multă bucurie și împlinire, nu sunt chiar atât de integre precum mi-aș dori, pentru că au în spate tot felul de întrebări, dubii, așteptări, frici… M-am întrebat deci, care au fost momente recente de adevărată bucurie și fericire, momente de prezență totală și, pur și simplu, de-o plăcere enormă de-a face ceea ce fac și a experimenta ceea ce era de experimentat în acea clipă? Mi-au venit tot felul de amintiri în cap, unele recente, altele mai vechi, iar una dintre cele mai pronunțate a fost cea în care m-am ales cu portmoneul din imagine.
Istoria însăși.
Noi n-am fost răsfățați de mici copii și cele patru vacanțe pe care le-am avut în copilărie la mare și la munte în România au fost foarte low-cost și au necesitat multe sacrificii din partea părinților. Într-una din acele vacanțe am descoperit supermarketul Metro (care ajunsese și în Moldova peste câțiva ani, iar amintirile pe care mi le-a lăsat acest supermarket din mica copilărie din România, făceau ca și cumpărăturile lunare la Metro din orașul nostru să fie o sărbătoare…). În fine, la unul din popasurile noastre prin Metro din România, eu am dat peste acest portmoneu, care, pe la opt-nouă ani câți aveam atunci, îmi părea cel mai frumos și minunat lucru din lume! Mi-l doream atât de mult. Am stat pe capul părinților și i-am tot rugat să mi-l cumpere, iar ei tot NU și NU, “că e scump”. Îmi amintesc că m-am încăpăținat și am stat lângă raftul cu portmonee aproape tot timpul cât familia mea și prietenii cu care eram în vacanță au umblat prin Metro, privindu-l și admirându-l. Într-un final, a trebuit să mergem la ghișeu să achităm produsele și să ieșim. Când mai să plecăm, a venit mama cu portmoneul și mi l-a plătit! Eu sper că ați avut vreo experiență similară și vă puteți închipui fericirea și bucuria mea de atunci. Cred că și astăzi amintirea stării respective îmi dă fiori și mă-ncarc cu atâta bucurie ori de câte ori mă uit la portmoneul acesta.
Un fel de încheiere/concluzie.
Acum că sunt adultă, cu o profesie și un salariu bun, am și posibilitatea să-mi cumpăr oricare portmoneu (la preț rezonabil, desigur) aș vrea. Știu că, chiar dacă o s-o fac, fericirea ceea n-o să se mai repete pentru că a fost un moment special. Cred că mulți dintre noi avem în amintirile noastre din copilărie un astfel de moment de bucurie extraordinară! Copii sunt stranii… cât de puțin le trebuie lor pentru fericire!
EN
I would like to share here the story about one of the happiest moments from my childhood.
Why exactly this story?
This week, I was lucky enough to come across a good movie – Hector and the search for happiness (2014). It’s an interesting movie. What is more interesting, is the painful realization I had while watching it: that some of the posts I made, although showing lots of joy and fulfillment in the pictures and the texts I write, aren’t that full of integrity as I wish they were because they hide, in the back of my head, doubts, fears, expectations, questions, etc. So I asked myself, what were some of the moments of true joy and happiness that I’ve experienced, moments of full presence and a genuine pleasure of doing whatever I was doing or experimenting at that time? Plenty of memories came to my mind, some from last week, last month, and some of the old ones too. A really powerful one was the memory of how I ended up owning this wallet.
The story itself.
We weren’t too spoiled as kids. The four vacations we had during our childhood at the sea and in the mountains in Romania were quite low-cost and required many sacrifices from my parents. During one of those vacations, we discovered this huge supermarket Metro (it opened in Moldova too a few years later, and the memories I had from shopping there during our summer trips in Romania, made even the monthly grocery shopping in our local Metro a huge deal…). Anyway, in one of those vacations in Romania, while at Metro, I came across this wallet which, to the 8-9 years old me, seemed the coolest thing in the world. I wanted it so much. I begged my parents a lot to buy it, but they kept saying NO because it was too pricey (the money was only for the strictly necessary things). I remember getting so stubborn and staying by the shelf with wallets all the time while the other family members and friends we were travelling with were shopping. Eventually, we had to go to the cashier to pay for everything and leave. When we were about to go, my mom showed up out of nowhere with this wallet and bought it for me. I truly hope you had a similar experience so that you can understand the intense joy and happiness I had back then. Even today, I can easily recall that state of joy that gives me goose bumps only looking at this wallet.
A sort of conclusion.
Now that I am an adult with a profession and a good salary, I also have the possibility to buy any wallet (at a reasonable price, of course) I want. Yet, I know that even if I do it, the happiness of acquiring a wallet won’t be as intense as it was back then. It’s a special memory and I believe that everyone has a story of genuine childhood joy in their hearts, which I encourage you deeply cherish. Kids are somewhat weird… and sometimes they need so little for happiness!
ACVILS' personal blog 