The football fan experience // Experiența fanei de fotbal

Traducerea în Română e disponibilă mai jos.

I have recently realized that, contrary to what I thought I knew about myself and my passion for football, the truth is that, this is not really me. First, this shocked me, then I denied it for a few more months because I couldn’t just stop being that enthusiastic fan I always gave the impression I was. Eventually, the real me got more and more space, so the old mask had to be thrown away, because when integrity takes over, it’s beautiful enough to simply let it be.

FC Bayern München was first the club that my brother really liked. I was only sneaking in, here and there, to watch some games, mostly the Champions League ones. In the 2010 UCL final, when Bayern lost against Inter Milan, as the mean teenage sister I sometimes was, I was making so my much fun (totally unempathetically) of my brother who was deeply touched by his favorite football club’s loss. Sorry about that, bro!

In the span of the next two years, however, I went from not truly caring about Bayern to finding so much joy and meaning in their games. I started to understand football and became able to truly enjoy a beautiful match, even when it wasn’t Bayern playing. Somehow, in the midst of all that was happening in our family at that time, watching Bayern’s games together with my brother was a happy moment, all the troubles would fade away and for those two hours we were carefree. To some extent, my brother and I developed the beautiful bond we still share today particularly over those little moments. Today, I’m not even sure if it was the sport, the games or the team that I was a fan of. I am almost sure it was the feeling that I liked. The feeling of comfort, cosines and home. I think that going to their museum, stadium, city and game was something I just had to do in order to honor that feeling.

If it wasn’t for this realization, I am pretty sure I would have made some Social Media post about how proud I am to be a FC Bayern Munchen fan and that it’s been almost 10 years since I’ve been supporting them. This is all true, I am still today a very proud FC Bayern fan. But what is also true is my awareness that football has become of less importance to me than, let’s say, exercise, healthy eating and cooking, nurturing meaningful relationships, working with passion, reading, writing, etc.

My respect and admiration for this great club, the joy of seeing Robben playing, the trips to Allianz Arena and to München were all so great. But it’s also great to take the excitement and admiration I had for this football club or a particular player and project it onto my own life and personality.

RO

Liga Campionilor a reînceput ieri și e prima dată în ultimii 10 ani când nu m-am mai simțit interesată să privesc maciurile lui FC Bayern. Până astăzi dimineață, nici măcar n-am știut care le-au fost oponenții. Am scris aici i mică istorie despre cum s-a întâmplat că, în ultimele șase luni, interesul pentru ceva ce-a fost odată foarte puternic acum a dispărut.

Nu demult am conștientizat că, dincolo de tot ceea ce credeam că știu că despre mine și pasiunea mea pentru fotbal, adevărul e că, aceasta, de fapt, nu mă reprezintă cu adevărat. La început, această conștientizare m-a șocat, după am negat-o timp de câteva luni pentru că nu-mi imaginam cum puteam să nu fiu suportera ceea entuziasmată care mereu dădeam impresia că sunt. Treptat, ceea ce mă reprezintă cu adevărat s-a făcut tot mai mult vizibil, iar vechea mască a trebuit aruncată. Când integritatea începe să prindă contur, e suficient s-o las în pace să evolueze în voia ei.

FC Bayern a fost primul club de fotbal care i-a plăcut cu adevărat fratelui meu. Eu doar mă uitam, din când în când, la anumite meciuri, în mare parte la cele din Liga Campionilor. În finala ligei din 2010, când Bayern a pierdut în favoarea lui Inter Milan, ca o soră adolescentă răuță cum puteam fi pe atunci, făceam și eu haz de necazul fratelui meu care era marcat de pierderea suferită de clubul lui preferat. Îmi pare rău pentru asta, frat-meu! Totuși, în decursul a următorilor doi ani, s-a întâmplat ca atitudinea mea să se schimbe de la a nu-mi prea păsa de meciurile lor până la a găsi multă plăcere și sens în meciurile de fotbal. Am început să înțeleg fotbalul mai mult și chiar să primesc plăcere din a privi un meci frumos, chiar dacă nu era Bayern cel care juca. Cumva, printre tot ce se întâmpla în familia noastră în acei ani, a privi meciurile lui Bayern împreună cu fratele meu era un moment foarte fericit și așteptat, pentru că toate grijile dispăreau și pentru acele două ore de meci eram liberă să savurez viața. Într-o oarecare măsură, eu și fratele meu am dezvoltat relația noastră frumoasă de astăzi și datorită acelor mici momente petrecute împreună… Astăzi, nici măcar nu sunt sigură dacă era sportul în sine, meciul de fotbal sau clubul cel ce mi-a plăcut cu adevărat. Cred că era mai degrabă vorba de starea de confort, liniște, de acasă, de bucurie care mi-a plăcut cel mai mult. Cred că a merge la stadionul Allianz Arena, la muzeul lui FC Bayern, în orașul Munchen în sine, cât și la meciurile lor e ceva ce mi-am dorit să fac anume pentru a onora acele sentimente cu care meciurile lor se asociau pentru mine.

Dacă n-ar fi fost această dumerire, cred că și acum aș fi făcut vreun post de rețelele de socializare despre cât de mândră sunt să-i susțin anume pe FC Bayern Munchen și că ar fi cam 10 ani de când le privesc meciurile (cel puțin cele din Liga Campionilor) constant. Da, asta e adevărat, eu și astăzi mă simt foarte mândră de dânșii și succesele lor. Dar e adevărat și faptul că am conștientizat că, a privi meciurile lor de fotbal a devenit mai puțin important decât a face exerciții, a găti mai sănătos, a alimenta relații sănătoase cu cei din jur, a lucra cu pasiune, a citi, scrie, etc.

Respectul și admirația mea pentru acest club minunat, bucuria de-a-l vedea pe Robben învârtind mingea, călătoriile la Allianz Arena și în Munchen au fost atât de superbe și sunt recunoscătoare că le-am avut! Când voi mai avea posibilitatea, voi merge cu siguranță acolo să mai văd live vreun meci de-al lor. Dar mă simt, totodată, confortabil să iau înapoi toate proiecțiile de admirație și bucurie pe care le-am pus pe acest club sau vreun jucător anumit până acum, și să le aduc acasă la mine, să-mi admir și să mă bucur de viața mea așa cum e și de individualitaea mea.