Experiența de la Southwestern Advantage

The English translation is available here.

Eu sunt foarte recunoscătoare că programul de vară de vânzări și leadership Southwestern Advantage (SW) există și că e menit să dezvolte caracterul tinerilor prin una din cele mai provocatoare și intense munci: vânzări de la casă la casă. Fără a merge mai departe în detaliile experienței mele personale în această programă, eu pot de pe acum să recomand oricărui tânăr care stă la dubii referitor la faptul dacă să meargă să nu la vară să vândă cărți în Statele Unite, s-o facă. Nu sta prea mult pe gânduri și nu analiza prea mult (cum spune una din frazele cele mai întrebuințate în program “Don’t overthink”), pur și simplu du-te și fă-o. Deschide-ți mintea pentru oportunități. E posibil că programul acesta va însemna o cale de a-ți organiza mai productiv viața, de a construi obiceiuri bune sau de a seta priorități cu adevărat semnificative pentru tine. Mergi în această vară cu tot ce ai mai bun din tine la moment și vezi cu ce te alegi la toamnă.

Ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult în experiența aceasta de vară a fost:

1. Oamenii pe care i-am întâlnit: colegi, prieteni, manageri, mentori, familiile gazdă – cu mulți dintre acești oameni s-au creat conexiuni minunate care ar putea dura o viață întreagă dacă depunem efortul să nutrim aceste relații.
   
2. Conexiunea pe care o ai cu toți cei care au făcut programul măcar o vară. Oriunde nu s-ar afla ei și orice vârstă n-ar avea, am putea vorbi ore în șir despre verile noastre: cum ne-am distrat și cum am plâns uneori, ce istorioare haioase/războinice am avut și cum le-am soluționat, ce fel de activități de distracție făceam duminicile sau cine era cel/cea mai sexy din organizația noastră, etc.
   
3. Istoriile uimitoare și amintirile create vânzând cărți și căutând potențiali cumpărători. Sunt recunoscătoare pentru oamenii din America (americani și nu numai) cu care am avut ocazia să interacționez.
   
4. Mie personal mi-a rămas foarte drag obiceiul de-a-mi mulțumi corpul seara la culcare pentru toate eforturile depuse de peste zi și să-l las să se relaxeze în așternuturile moi. Pare a fi o nimica toată, dar recunoștința asta e puternică în perspectiva unei perioade mai lungi de timp.
   
5. Felul în care s-au îmbunătățit relațiile cu părinții și familia drept rezultat al acestei experiențe. Câteodată chiar avem nevoia să vorbim cu vreo 3000 sau 5000 de familii necunoscute pentru a aduna curajul de-a vorbi cu părinții proprii despre lucruri care ne macină cu adevărat, de a conflictua sănătos cu dânșii, de a pune în cuvinte ceea ce deseori rămâne nespus sau presupus.
   
6. Și, desigur, mi-au plăcut și adevărurile mai dureroase pe care le-am constatat acolo. Unele mă vizează pe mine. Altele sunt despre viață în general. Am scris câteva dintre ele mai jos.

S-a întâmplat să învăț și anumite chestii foarte oneste despre mine și viață prin programul SW:

1. Eu devin ACUM ceea ce eu voi fi în viitor. Aș vrea să pot accentua acest ACUM atât de mult încât toată lumea să înțeleagă (inclusiv mie să-mi reamintesc) că el se referă la această clipă și la această zi. Nu e vorba de un ACUM general care pornește de la o lune sau ține de începuturile de lună sau de an.
   
2. Regretul de-a nu fi făcut ceva e mult mai dureros decât disciplina de-a fi făcut acel lucru.
   
3. Oamenii aud ce le spun, dar totuși țin minte modul în care i-am făcut să se simtă. Expresia asta mă duce cu gândul la o frază pe care am auzit-o nu de mult și se potrivește bine în acest context: Ceea ce ești urlă atât de tare încât nu aud ce spui.
   
4. Nimic nu depășește realitatea. Programul de vară SW e o experiență unică. Adevărata esență a programului se poate înțelege doar după ce se merge acolo, se bate la uși, se vorbește cu diverse familii, se duce la întâlnirile de duminică, etc.
   
5. Învățătura care urmează mi-a rămas în minte din una dintre cele mai frumoase conversații pe care le-am avut cu managerul meu în a doua mea vară: Nu-mi pot lega niciodată bucuria sau așteptările fabuloase de o chestie majoră, un eveniment major din viața mea. Noi nu avem controlul asupra evenimentelor majore din viață. Pentru ca acest eveniment să se întâmple, o mie de alte chestii mici trebuie să se petreacă, chestii zilnice și de rutină, pe care le putem controla. Iată de ce ar trebui să-mi pun toată bucuria și pasiunea în a le face cât mai bine posibil, din nou și din nou.
   
6. Integritatea mea și sinceritatea deplină cu mine însăși contează. Dacă încep să fac o anumită sarcină măruntă sau chiar chestii mai mari (călătorii, serviciu, relații) având în spate un scop ascuns (ceva de genul bunătate prefăcută sau “Ce-o să-mi iasă mie din asta?”), unica persoană care suferă până la urmă sunt eu. Când cred că sunt mai deșteaptă decât alții și încerc să obțin ceva mai mult decât ce trebuia să fie, e ca și cum fug după doi iepuri și nu prind niciunul.
   
7. Fiecare din noi are insecurități. Oamenii care sunt conștienți de ele și le arată ar putea fi mai încrezuți decât alții din simplul motiv că prin conștientizarea lor ei ajung să nu se mai ia atât de serios și să poate fi ironici cu sine însuși. Atunci nimeni nu poate folosi aceste insecurități împotriva lor, luându-i prin surprindere.

Cea mai mare realizare din acest program este că, multe din lucrurile pe care le-am învățat acolo se cer aplicate zi de zi. O mare parte din motivul pentru care astăzi sunt recunoscătoare pentru acest program constă în faptul că eu chiar încerc să le aplic: regimul zilnic, exercițiile, alegerea atitudinii, atenția la ceea ce-mi spun sau ce informație intră în capul meu.

Recunosc că am avut o perioadă în care m-am considerat un mare eșec in programul SW pentru că nu reușisem să rămân să construiesc o carieră acolo. Dar, treptat, am realizat că eșecul în a construi o carieră în acest program este doar una din multele experiențe pe care le-am avut până acum. O experiență în sine nu mă face pe mine ca persoană un eșec. În realitate, programul a fost fabulos în a-mi deschide ochii asupra vieții și a mă determina să pornesc în călătoria mea personală de descoperire de sine și de dezvoltare personală. Acesta fiind, în esență, adevăratul scop al programului. Uitându-mă acum la experiența acumulată și la cât de multe revelații a adus pentru mine acest proiect, pot spune cu certitudine că el a fost, de fapt, un succes. De exemplu, eu știu că n-aș scrie acest blog acum dacă n-aș fi fost plecată două veri în SUA la vândut cărți. Însăși realizarea că vreau să scriu mai mult, să explorez această pasiune a mea de-a da gândurilor o formă oarecare a venit după vara din 2017. Deci, acum nutresc acest obicei foarte important pentru igiena mea emoțională și mentală – scrisul!

Știu că sunt și câțiva critici ai programului respectiv. Undeva în adâncul adâncurilor mele am avut și eu unele obiecții pentru o scurtă perioadă de timp. Dar acele obiecții nu erau împotriva proiectului în sine. Din ce știu acum, îmi dau seamă că modul în care te raportezi la programul SW are de-a face exclusiv cu proiecțiile personale, reflecțiile interioare sau așteptările de la sine. Programul în sine este bun, există de vreo 150 de ani și va dura cred că și mai mult. Mi-a trebuit vreun an sau doi să ajung la această concluzie, așa că acum nu pot decât să spun un mare MULȚUMESC.