O soră și-un frate suntem la părinți

The English translation is available here.

Eu și fratele meu avem o relație sănătoasă, matură și puternică de care sunt foarte mândră. Această relație nu s-a construit așa pur și simplu, respectiv, nu e una pe care o consider pur și simplu dată sau căzută din pod. Ca oricare altă relație, ea necesită efort, comunicare constantă, conflicte constructive, telefoane la o oră târzie duminică seara sau descărcare de suflet într-o plimbare obișnuită de la aeroport cu mașina. Relația respectivă vine și cu multe râsete, distracții, jucat de jocurile favorite chiar și acum ca adulți, încredere unul în altul, împărtășire de vise, realizări, frici, dureri și căderi, etc. Din multitudinea de motive și situații care au contribuit la faptul ca această relație să fie atât de constructivă astăzi, aș remarca anume exemplul de relație frate-soră care ni s-a pus din mica copilărie de mama noastră și fratele ei.

Bunica noastră, care și-a crescut fiica și fiul de una singură din mijlocul anilor 80′ încoace după decesul soțului ei, a fost, prin felul ei de-a fi, foarte bună la a-i învăța valori fundamentale în viață: să prețuiască munca, să fie harnici, și să pună familia pe locul I. Mai era și partea cu curățenia în casă, dar asta e o istorie aparte :). Eu cred că mama mea și fratele ei au învățat anume de la dânsa să fie mereu apropiați, uniți și să mențină o legătură puternică. Cred că a fost nevoie de multă curaj pentru bunica rămasă văduvă să întipărească aceste valori în cei doi adolescenți. Și mai mult, a fost nevoie de două persoane foarte calitative și cu adevărat îngrijorate una față de alta să preia aceste valori și să le aplice într-atât încât să devină parte din întregul lor ca ființă.

Eu și fratele meu am văzut nenumărate întâlniri de familie la zile de naștere și sărbători. Ne-am văzut familiile muncind cot la cot la pământurile bunicăi multe sâmbete la rând. Am fost martori la felul cum mama mea a servit un suport cât de cât pentru familia fratelui său atunci când soția plecase la muncă peste hotare. Iar, mai târziu am avut și anii în care și fratele mamei lucra acolo. Cât de bucuroși eram noi, copii fiind, să primim pachetul din Italia pe la Crăciun, care numaidecât includea panitone și Nutela – astea fiind exemple de cât de mult aveau grijă fratele mamei și soția lui, nanii noștri, de familia noastră.

Dintre toate câte au fost, ceea ce m-a făcut să realizez de-a binelea cât de puternică e relația dintre ei doi, e perioada în care bunica mea lupta cu cancerul. Felul în care fiica și fiul ei au colaborat ca o echipă ca s-o îngrijească până la moartea ei a fost cumva special. Eu cred că, oricât de maturi și trecuți prin viață nu am fi, oricum nu suntem niciodată pregătiți să pierdem un părinte. Chiar dacă știm că situația e gravă și ziua se apropie, oricum momentul vine ca o surpriză pentru că sperăm să avem încă o zi împreună, poate pentru ca a doua zi vom prinde mai mult curaj să ne iertăm și să mai disipăm conflictele adunate între timp. În fine, îmi amintesc acei ani și cele două fațete ale situației. Mama mea locuind și muncind în Moldova, nu avea bani suficienți pentru a plăti pentru medicamente, tratamente, mâncare mai diversă și bogată, dar măcar era acolo lângă bunica prezentă și putea s-o ajute prin suport, vorbă, grijă, s-o ducă la chimioterapie, etc. Fratele ei, din păcate, nu putea fi prezent pentru că lucra peste hotare, dar această muncă îi dădea posibilitatea financiară de-a o ajuta pe bunica cu medicamentele și tratamentele necesare, cât și multe altele: mâncare, asistență medicală sau chiar juridică, etc. Cred că ambii erau frustrați, îndurerați, se simțeau neajutorați într-un oarecare fel, dar oricum știau că puteau conta pe celălalt pentru ajutor. Asta e ceea ce eu numesc un exemplu luat din viață de frate și soră care, deși au vieți total diferite, familiile și prietenii lor separați, oricum rămân alături ca să se ajute reciproc. Se pare că legăturile care se creează în timpuri mai grele sunt de nedistrus, adânci și autentice.

Datorită acestor evenimente, eu am mereu certitudinea că Nanul nostru Vitalie ne iubește foarte mult, are grijă de noi și va fi mereu prin preajmă să ne susțină – e o credință cumva impregnată în mine pentru că i-am văzut acțiunile, i-am văzut pe dânșii, frate și soră, colaborând în timpuri grele pentru familiile lor, iar prietenul adevărat la nevoie se cunoaște. Vă mulțumesc, mama și Nanu Vitalie, pentru oamenii minunați care sunteți ca individualități și pentru cât de uniți sunteți ca frate/soră împreună. Exemplul vostru de legătură e una din multele moșteniri pe care le veți lăsa pe acest pământ. Din partea mea, pot doar să spun că o să mă asigur ca copiii, nepoții și strănepoții mei să știe despre ce fel de oameni sunteți voi, și cât de mult țineți unul la altul și familiile fiecăruia, o valoare fundamentală și pentru mine. Un sincer MULȚUMESC.