Incidente de abuz al intimității sexuale

The translation in English is available here.

Îmi vine greu să povestesc despre abuzul sexual, dar am observat că subiectul respectiv e unul pe care majoritatea femeilor nu-l discută, nici măcar cu cele mai apropiate prietene. Pare să fie ceva tabu de abordat din cauza temerii de-a fi judecată sau neînțeleasă cred, deci nu știu la ce fel de reacții să mă aștept din partea cititorilor. Totuși, am hotărât să scriu acum despre asta pentru că vreau să existe mai multă conștientizare a faptului că astfel de chestii se întâmplă atât cu femei cât și cu bărbați și că ele nu sunt acceptabile. Plus la asta, pentru cei care deja au trecut prin așa ceva, chiar nu mai vreau să ne fie atât de greu, sau să ne simțim vinovate și rușinate (nici măcar nu e rușinea sau vina noastră de dus) când hotărâm să ne deschidem sufletul în fața cuiva. Eu cel puțin, prin faptul că scriu despre asta, mă simt mai liberă și totul pare mai ușor de dus, scrisul sau povestitul fiind pentru mine o modalitate de-a mă elibera de poverile de pe suflet.

Eu personal am avut de-a face cu diferite incidente care, deși nu au fost violuri sau bătăi, oricum au fost abuzuri ale intimității mele sexuale. Deși incidentele astea s-au întâmplat în perioade diferite din viața mea în decursul a ultimilor 10 ani, de-abia anul acesta, fiind mai matură, mai conștientă de mine și mai iubitoare de mine, eu am avut curajul să mă uit în oglindă la mine și să-mi recunosc că astfel de lucruri mi s-au întâmplat. După un episod de Sex Education unde se arată un incident de abuz sexual și cât de traumatic el poate fi, deși ar părea nesemnificativ pentru altcineva, deodată m-au pălit și pe mine amintiri și răscoliri de momente foarte neplăcute din adolescența mea. Acestea sunt situații pe care le ascunsesem undeva foarte adânc în conștientul meu, de dureroase ce au fost, în speranța că nu-mi voi aminti niciodată de ele, și, că cu timpul, îmi va părea că nici nu s-au întâmplat. Doar că chestiile pe care încercam din răsputeri să le ascund, să le țin sub preș, să minciunesc despre ele, au răzbucnit oricum cu o forță impresionantă de frustrare, nedumerire, vinovăție, sensibilitate, și furie.

Ca și mulți alții, eu am crescut cu idea eronată că abuzul sexual ține doar de forțarea unei persoane de către altă persoană de a întreține relații sexuale nedorite, adică de viol. Din cauza asta, am ajuns să cataloghez orice fel de incident mai mărunt decât acesta drept nesemnificativ în comparație cu violul, când, în realitate, traumele pe care le lasă în spate un incident oricât de mărunt sunt, de fapt, de proporții. Îmi pare rău că s-au întâmplat și am compasiune față de mine sau oricine a trăit experiențe similare: un comentariu indecent cu caracter sexual, o atingere pe care nu ai cerut-o și nu ți-ai dorit-o, o expunere la a vedea ceea nu-ți doreai nici într-un caz să vezi, etc.

La paisprezece ani, întorcându-mă într-o după amiază de la școală, s-a luat după mine un tânăr de circa 25 de ani, cineva absolut necunoscut, care s-a urcat după mine în scara de la blocul unde locuiam. Totul s-a întâmplat în mai puțin de un minut: pe la nu știu ce etaj, m-a împins la perete și mi-a atins sânii, după care imediat a plecat. Acest incident se întâmpla în perioada în care formele corpului meu abia se evidențiau, eu fiind la începutul pubertății mele. Deja atunci eram conștientă de faptul că am formele corpului mai voluptoase decât ale altor tinere, eu fiind și destul de curvy de fire. E primul incident care mi-a dezvoltat o credință nesănătoasă, că corpul meu, prin felul lui natural de a fi, atrage atenție nedorită, care poate însemna suferință pentru mine și sufletul meu. Îmi amintesc că am dezvoltat ulterior o frică mare de-a intra în scara mea, că mereu mă întorceam si verificam dacă eram sau nu urmărită de cineva și că am fost extrem de ușurată când, la ceva timp după incidentul respectiv, s-a pus un cod la ușa scării, astfel știindu-mă mai în siguranță.

Mai târziu, am avut parte de alte incidente, unele mai neplăcute decât cel relatat anterior, a căror impacte s-au manifestat în moduri diferite. Mi s-a accentuat și mai mult credința că corpul meu e de vină, pur și simplu prin faptul că are formele cumva mai accentuate, sânii sau fundul puțin mai mari decât ce e acceptabil. Am dezvoltat niște obiceiuri nesănătoase de-a-mi pedepsi corpul. De exemplu, prin a-mi scoate coșurile de pe față pentru a mă urâți și a mă face neatrăgătoare sau invizibilă, sau prin a consuma mai multe dulciuri decât necesarul, din nou, spre a-mi face corpul neatrăgător pentru bărbați. Mi-a fost greu să învăț să pun limite sănătoase în relațiile cu bărbații, cât și greu să trec peste bariera de-a avea încredere într-un bărbat că chiar m-ar plăcea cu adevărat. E o întortocheală de emoții și sentimente: dureri, rușine, vinovăție și ură pentru felul cum mi-am tratat corpul meu fiind motivată de acești trigări externi nesănătoși, dar apare și curaj pentru faptul că am putut adresa unele incidente în ultimele luni și că am sesizat gustul puterii vocii mele de-a vorbi despre asta și de-a pune limite acolo unde simt că ele sunt necesare.

Pe de o parte, sunt recunoscătoare că mi s-a întâmplat să recunosc prezența acestui “elefant roz” din conștientul meu la o vârstă destul de tânără, pentru că recunoscând, vorbind despre asta, povestind altcuiva, ascultând istoriile altora care au trecut prin experiențe similare, mă face să mă simt mult mai așezată cu mine, mai liberă, mai autentică, mai integră, mai pofticioasă de viață. Pe de altă parte, realizez faptul că unele experiențe pe cale le-am avut și au fost traumatice pentru mine, pur și simplu nu se uită. Ce pot face acum, e să accept aceste evenimente ca fiind parte din experiența mea de viață, să le iert/mă iert, să le las în trecut și să găsesc o modalitate sănătoasă să merg mai departe cu viața mea, bucurându-mă de ea în ciuda a tot ce s-a întâmplat.

PS: Eu sunt deschisă să povestesc chiar și incidentele care mi s-au întâmplat, doar că aș prefera să fac asta între patru ochi, cu oameni care poate tot au nevoie de-un suflet cărora să se destăinuiască despre ceea ce li s-a întâmplat și lor.