Depășind frica de “Ce-o să spună lumea?”

The English translation is available here.

Eu mă aflu pe această cale de-a mă descoperi și a mă crea ca individualitate de vreo opt ani deja. Tot experimentam cu diferite pasiuni de-ale mele, în speranța că voi descoperi acea meserie/profesie pe care vreau s-o fac cu adevărat. Pentru a face asta, am acceptat oportunitate după oportunitate, curs de dezvoltare personală după curs și carte după carte. De fiecare dată când începeam ceva, activitatea mi se părea foarte incitantă la început. Eram foarte dedicată și investeam mult timp pentru a o face bine. Dar, după ceva timp, entuziasmul treptat dispărea, uneori în câteva luni, alteori în câțiva ani, pentru că nici unul din acele activități nu era ceea ce voiam să fac cu adevărat. Totuși, făcând aceste lucruri și încercând să mă țin de promisiunile de-a face ceea ce-am promis cuiva sau chiar mie că o să fac, eu simțeam mereu nevoia să scriu în jurnalele mele despre acele activități. Mereu aveam sute de gânduri prin capul meu despre cutare sau cutare experiență, ce am învățat din ea sau cum am eșuat, pe cine am inspirat sau dezamăgit, etc. Mi-a fost mereu foarte ușor să scriu despre astea. Cred că scrisul e modul meu natural de-a-mi liniști mintea, de-a mă focusa sau de-a-mi înțelege sentimentele și emoțiile vizavi de oameni, situații și lume în general.

Pe parcursul întregii adolescențe, am crezut că orice n-aș scrie, va rămâne ascuns în laptopul și jurnalele mele până într-un moment magic din viață când, deodată, voi avea ocazia să împărtășesc istoriile mele cu ceilalți. Crearea blogului meu personal n-ar fi trebuit să se întâmple acum. În capul meu, aceasta urma să se întâmple când o situație neplăcută s-ar fi ivit în viața mea în viața mea. Ar fi putut fi decesul neașteptat al cuiva drag, vreo catastrofă naturală, o gravă îmbolnăvire a cuiva din familie, un accident de-al meu sau chestii din astea care deodată trezesc oamenii la viață, făcându-i să realizeze cât de scurtă e viața, și că ACUM e momentul potrivit să facă tot ceea ce au amânat mulți ani la rând. Eu credeam că, o astfel de experiență m-ar face să nu-mi mai pese de ce spune lumea, pentru că durerea sau schimbarea ar fi atât de profundă încât ar servi drept motivație să fiu autentică și să scriu despre ceea ce-mi pasă cu adevărat. Sau, alternativ, împărtășirea istorioarelor mele s-ar fi întâmplat într-o zi când voi fi bătrână și scursă de viață, așa încât să nu-mi mai pese, din nou, de ce spune lumea.

Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.

JOHN LENNON

Doar că, între timp eu trăiesc. Viața se desfășoară într-un ritm alert. Fac greșeli, uneori greșeli sunt destul de mari și învăț foarte multe din ele. Iau anumite riscuri. Încerc ceva nou și experimentez căderi, încerc altceva și reușesc. Mă descurc (sau doar îmi pare) cu presiunea din parte părinților sau a societății și… nimic major nu se întâmplă – Viața mi se întâmplă ăn timp ce sunt ocupată sa-mi fac alte planuri (John Lennon). Deci, am tot păstrat eu toate aceste idei și povestiri despre experiențele mele pentru acel moment special, sau acea carte pe care o voi scrie odată, dar, cu cât mai mult așteptam, cu atât mai singură și mai goală mă simțeam, iar ziua ceea se îndepărta tot mai mult și mai mult. Toate încercările astea de-a ascunde ceea ce sunt mă storceau de energii pentru că nu dădeam voie felului meu natural de-a fi să curgă așa autentic cum e el.

Am realizat că nu-s eu deloc specială sau buricul pământului încât să consider că ceea ce trăiesc e atât de unic și trebuie ținut ascuns și am hotărât să nu mai amân lucrurile, să nu mai lupt cu aceste instincte naturale de a scrie și să împărtășesc experiențele mele de viață în schimb. Nu vreau să am cândva regretul că n-am făcut ceea ce simțeam potrivit la moment să fac. Eu cred că, cu cât mai mult o să dau voie creativității mele să curgă, cu atât mai multe idei noi vor apărea. Împărțind din ce am și dăruind din ceea ce sunt, eu voi avea doar de beneficiat, totul trebuie să curgă!

Oamenii se disting prin ceea ce arată și se aseamănă prin ceea ce ascund.

PAUL VALERY

Prin urmare, acest blog e începutul călătoriei mele de-a împărtăși experiențele mele și recunoștința mea pentru toate lucrurile minunate (sau nu chiar atât de minunate) care mi s-au întâmplat, cât și pentru oamenii superbi pe care îi știu, i-am întâlnit, sau cu care mi-aș dori să mă întâlnesc în viitor pentru că ei mă inspiră. Paul Valery spunea că noi ne distingem prin ceea ce arătăm și ne asemănăm prin ceea ce ascundem, așa că, s-ar putea ca expereințele sau sentimentele pe care le-am ascuns eu referitor la anumite situații, să se asemene cu ceea ce-au trăit și alții. S-ar putea ca cineva să se regăsească, măcar un pic, în experiențele mele, vulnerabilitățile mele sau chiar soluțiile găsite.

PS: Eu mi-aș dori să scriu  postările de pe acest blog în orice limbă mi se va părea potrivită pentru situația respectivă, dar deja acum știu că va fi preponderent în Engleză sau în limba mea maternă Româna, cu câteva scăpări de fraze în alte limbi, pentru că unele fraze sunt cele mai bune atunci când sunt păstrate autentice în limba în care au fost inițial plăsmuite.